Cât de periculoase pot fi de fapt jucăriile magnetice?

Astăzi piața jucăriilor se dezvoltă rapid. Comportamentul de joacă al copiilor este mult schimbat de dinamica internetului, a platformelor online, inteligenței artificiale. Din dorința de a ține totuși copiii conectați la lumea fizică prin dezvoltarea unor abilități cognitive și practice necesare în dezvoltarea lor ca viitori adulți, mulți părinții s-au orientat spre alte alternative, în afara jocurilor online. Sesizând această cerere de consum, producătorii din industrie au găsit soluții creative și foarte bine receptate, în conceperea jucăriilor educative.
Părinții cunosc beneficiile jucăriilor STEM (Science, Technology, Engineering, Math) concepute cu scop educațional nu doar pentru distracție. Acestea sunt utilizate ca materiale educaționale multifuncționale în educația copiilor pentru îmbunătățirea abilităților cognitive, a creativității.
Jucăriile STEM sunt diferite față de alte jucării, deoarece au fost concepute cu scop educațional, nu doar distractiv. Rolul acestor jucării STEM este de a stimula copiilor interesul pentru știință, tehnologie și matematică încă de la o vârstă fragedă.
Pericolul ascuns în jucăriile magnetice
O categorie de jucării STEM care au devenit tot mai populare în ultimii ani sunt seturile de jucării cu piese magnetice. Jucăriile magnetice au evoluat în timp, devenind mai mici și mai ușor de detașat. Sunt formate pe bază de magneți mici, de mare putere, care permit copiilor să facă (și să refacă) sisteme de forme flexibile, creative, atractive și distractive pentru un copii. Din această perspectivă totul este benefic.
Pe cât de benefice sunt aceste jucării din perspectiva educației STEM, pe atât de periculoase pot fi pentru copii din punct de vedere al sănătății fizice, dacă nu sunt produse respectându-se toate standardele de calitate în vigoare.
Magneții folosiți în fabricarea acestor jucării, deși de dimensiuni mici sunt magneți extrem de puternici, cu o forță sporită, de exemplu, decât cea a magneților tipici „de frigider”. Animați de dorința de a-I dezvolta unele abilități copiilor lor, părinții cumpără aceste jucării când sunt încă prea mici pentru a fi în măsura de a se juca responsabil. Deși sunt etichetate pentru categoria de vârstă „3 ani +”, majoritatea jucăriilor cu magneți sunt destinate de fapt copiilor mai mari care știu să le folosească în mod responsabil.
În întreaga lume au existat o serie de incidente care au implicat copii ce au înghițit micii magneți desprinși din jucării. Pericolul persistă deoarece acești magneți puternici sunt suficient de mici pentru ca un copil să poată înghiți cu ușurință mai mulți simultan. Ingerarea unor astfel de magneți poate avea consecințe deosebit de grave. Mai mulți magneți se pot conecta între ei sau cu elemente metalice din tractul digestiv, provocând perforații, blocaje și rupturi ale țesuturilor respective. Au fost făcute cunoscute public numeroase cazuri de copii care au necesitat o intervenție chirurgicală majoră în urma unor astfel de incidente.
Simptomele posibile în cazul ingestiei magneților:
- Dureri abdominale
- Febră
- Senzație de vomă
Aceste simptome sunt comune si altor afecțiuni și verificarea lor poate să nu fie suficientă. În majoritatea cazurilor, va fi necesară o radiografie pentru a determina dacă și câți magneți au înghițit și unde se află (stomac, intestine etc.). În situația în care se constată mai mult de unul, ar putea fi necesară o intervenție chirurgicală abdominală pentru a-i înlătura.
Încă din 2008, Comisia Europeană a cerut Comitetului European pentru Standardizare (CEN) să modifice standardul european corespunzător (EN 71-1) pentru a include riscurile specifice prezentate de magneții de dimensiuni mici din jucării. Urmare a acestei inițiative, statele membre se asigură că toate jucăriile magnetice de pe piața UE se distribuie însoțite de eticheta de avertizare: „Atenție! Această jucărie conține magneți sau componente magnetice. Magneții care se lipesc unul de celălalt sau se atașează de un obiect metalic în interiorul corpului uman pot provoca accidente grave sau mortale. Cereți imediat asistența medicală în cazul în care magneții sunt înghițiți sau inhalați” (sau un text echivalent). Acest avertisment trebuie să fie clar și lizibil, vizibil pentru consumator.
O forță magnetică încapsulată în câțiva centimetri
Magneții NdFeB (neodim) sunt cei găsiți pe piața jucăriilor sub denumirea de magneți bor de fier neodim. Neodimul face parte din acea categorie de materiale cunoscute sub numele de „pământuri rare”. Metalele denumite pământuri rare reprezintă un grup de 17 elemente considerate extrem de importante pentru in industria tehnologiei (de la telefoane mobile, componente de calculator și motoare electrice până la bateriile electrice, armamentul sofisticat și turbinele eoliene). Numele de „pământuri rare” nu se datorează concentrării lor în natură, ci dificultății în procesul de separare a acestora de alte materiale cu care sunt legate prin legături chimice. Magneții de neodim au o forță magnetică care îi clasează printre cei mai puternici, chiar dacă au doar câțiva centimetri.
Și totuși ce e de făcut? Recomandările noastre
1. Oferă jucării magnetice potrivite pentru vârsta copiilor tăi
De multe ori suntem foarte nerăbdători să oferim copiilor noștri jucării magnetice. Vestea bună este că există branduri potrivite pentru copii, chiar de la 1 an. Așa că primul pas este să ții cont de vârsta copilului tău atunci când ii oferi o jucărie magnetică.
Potrivite pentru copii începând cu vârsta de 12-18 luni ar fi următoarele seturi de construit cu magneți:
Stick-O – întreaga gamă reunește piese și accesorii simple pentru construit cu o largă aplicabilitate. Dezvoltă micuților îndemânarea, creativitatea și imaginația printr-un joc complet lipsit de orice pericol.
Blockaroo – compuse din blocuri mari și moi de spumă prin care copii mici deprind abilități importante STEM timpurii, precum: numărarea, sortarea și stivuirea, stimulând în același timp dezvoltarea tactilă și senzorială.
Magformers cu Animale – set special conceput pentru cei mici, este un joc de construit cu magneți. Stivuind piesele, micuții pot obține forme ușor de recunoscut asociate cu animăluțe prietenoase. Posibilitățile de distracție sunt nelimitate; imaginația, creativitatea vor prinde cele mai inventive forme odată cu îmbinarea acestor piese. Jocul sprijină micuții creatori să înțeleagă spațialitatea și geometria și îi ajută să-și dezvolte îndemânarea.
2. Optează DOAR pentru branduri renumite
În ciuda standardelor de fabricare reglementate pentru producția jucăriilor magnetice, tot se „strecoară” pe piață jucării produse fără să întrunească certificările legale. Riscul este cu atât mai crescut atunci când părinții achiziționează jucăriile direct din China. Practic nu există nicio garanție a testării riguroase a acestora înainte de a fi puse pe piață.
De fiecare dată când părinții achiziționează aceste produse, fără să acorde atenție certificărilor care conferă siguranța calității materialelor folosite în fabricarea acestuia, riscă sănătatea copiilor lor.
Produsele cumpărate de la producători acreditați folosesc materiale de calitate, ce nu permit deteriorarea si detașarea magneților din locurile lor de asamblare.
Magna-Tiles – seturi inovative de construcții magnetice concepute pentru a încuraja jocul liber, creativ ca o varianta atractivă pentru „cel din fața ecranului”. Piesele magnetice Magna-Tiles oferă posibilități creative de a își dezvoltă gândirea logică și critică, abilitățile de rezolvare a problemelor spațiale, imaginația și inventivitatea.
Playmags – sunt piesele magnetice PlayMags prin asamblarea cărora copii pot dezvolta gândirea logică și raționamentul matematic, abilitățile motorii și de construcție. Este un joc care inspiră copii să construiască și să învețe și să recunoască forme variate.
Magformers – aceste seturi de construcții stimulează dezvoltarea cerebrală prin distracție și explorare educațională. Fiecare set conține diverse piese în forme geometrice simple și multe alte forme care se pot conecta cu ușurință folosind forța magneților încorporați.
Magplayer – jucărie inovatoare ce dezvoltă abilitățile cognitive, vederea în spațiu și îi ajută pe micuți să învețe forme geometrice; jocul are piese vesel colorate, de diferite forme geometrice pe care copiii le pot îmbina și potrivi în sisteme magnetice 2D sau 3D.
3. Recunoaște fake-urile din piață
Jucăriile magnetice sunt produse minunate tocmai pentru că au un impact pozitiv în dezvoltarea gândirii logice și creative deopotrivă, pentru copii. Preferința crescândă a părinților pentru astfel de jucării a fost văzută ca o oportunitate și de alți producători, care au introdus pe piața jucăriilor produse cu același principiu al magnetismului, însă fabricate din materiale inferioare calitativ.
Informați-vă cu atenție despre brand-urile producătoare de jucării care îndeplinesc certificările de calitate și siguranță și nu vă lăsați păcăliți de fake-uri, siguranța copiilor dumneavoastră este cea mai importantă.
Nu lăsați niciodată copilul să se joace cu jucării magnetice din care se pot desface magneții. Spre deosebire de cele false, jucăriile autentice sunt supuse unor teste regulate de siguranță pentru a se asigura că sunt fabricate la cele mai înalte standarde: magneții mici sunt încapsulați în siguranță prin sudare cu ultrasunete și nu se desprind în timpul jocului, indiferent de utilizare.
Obțineți informații despre brand-urile cu autoritate în construcția de jucării magnetice certificate și recunoașteți în logo-ul în forma lui corectă (design și scriere) pe ambalaj sau piesele componente. Atenția la achiziție, este esențială pentru siguranța copilului dumneavoastră.
Comentarii
Nu exista nici un comentariu
Lasa un comentariu